… după uşă. Intru, îmi las geanta jos. O simt că mă pândeşte. Ştiu că e după perechea de pantofi cu care am fost încălţat ieri. Nu o bag în seamă. Ca Hensel şi Gretel, las urme din haine să găsesc, la o adică, drumul spre ieşire. Gresia e rece acum, pun mâna pe robinet. Hehehe… las că ştiu eu. Că nu-s prost. Atâta ar fi aşteptat… Duş noaptea… Ar fi vrut. Când aş fi avut spuma pe ochi, haţ… Lumea ar fi zis că e doar o pană de curent.
Dau cu palma în uşa geam care desparte bucătăria de restul lumii. Poate că ajută. Pe chiuvetă o văd. E nemişcată. Şi totuşi îi văd strădania. N-o s-o bag în seamă. “cu puf galben, ca de pui”… Frigiderul dă de lucru la Enel. Îmi place. E aseptic. Aseptic. A-s-e-p-t-i-c. Împing cu putere gândurile în peretele acoperit cu faianţă.
1,2,3,4,5,6,7,8,9,10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45. 45 de butoane de la telecomanda TV rânjesc, care verde, care albastru, dar destul de gri toate. Din 3 aplice merg două. Pentru că vreau…
Lobonţ, ice gold, clasic, new-york, artist, proiect, 100 de euro, locuri de muncă, investit din 1990, a venit apa şi l-a luat… La naiba. Trebuie s-o fac. Acum. Dezamăgire. Nu e aseptic. Dă-l dracu’! E doar perfid. Am aruncat o privire înuntru. A început să se tânguie. Spunea o poveste tristă şi rece, de culoarea prunei coapte. Sosul iute de gulaş era simpatic, dar i-am trântit uşa în nas. Trebuia. Începuse să-mi îngheţe sufletul.
Nu o văd. Dar o aud cum strigă. Ştiu ce urmăreşte. Crezi că-s prost?! Hehehehe. Îmi bag în urechea stângă un dicţionar de neologisme. Cealaltă ureche, nu mai ştiu care, o acopăr cu o revistă despre viermi de mătase. Aud numai ce vreau acum. Câinele vecinului care s-a mutat din blocul nostru ar vrea să mănânce clei de oase. Presimt eu. Iar pisoiului cenuşiu îi sticlesc ochii la reclamele cu Andrea Marin. Te cucureşte!
Mă duc să mă culc. Când să ies din camera de zi, fac o fandare, brusc, la stânga, apoi, brusc, la dreapta. Ba nu. Invers. Eeee….. e doar un amănunt. “Nu neglijaţi amănuntele, căci amănuntele fac perfecţiunea, iar perfecţiunea nu este un amănunt”. La culcaaaaaaareeee!
Gresia e rece. V-am mai zis. Ştiu că s-a pitit în tubul cu pastă de dinţi. He heeeee, că nu-s prost. Nu mă spăl pe dinţi. Lumina e de vină. Ştiam că o să umble cu d’astea. Sar peste ultimul rând de gresie. Atât mi-ar fi trebuit… E ca-n filme. Prea previzibil. Se văd urmele.
Dacă ajung în dormitor am scăpat. Nu aprind lumina. Îmi iau elan de la uşă şi sar în pat. Direct. Vine lumină de la becul cu vapori de sodiu. Portocalie. Ochii mi se obişnuiesc. Nu mai sunt umbre. Contururile sunt clare. Trag peste mine pilota maron. E rece. Doamne, ce rece este… Încerc să o dau jos de pe mine. Nu pot. E grea. Îmi alunecă mâinile. E lucioasă. Şi rece.
Dar eu nu am nici o pilotă maron. Nu se poa-te. Nu se poa-te. Ca pe proşti. Cum dracu’ să nu-ţi dai seama boule?! E şi mai grea. Foarte rece. M-a prins.
