5 momente când să NU vorbești la telefon

Stăteam azi la coadă la casă, la supermarket și așteptam să-mi vină rândul să plătesc. Două persoane mai în față era o doamnă care se chinuia să țină telefonul la ureche, cu un umăr ridicat, și, în același timp, să caute niște tichete de masă într-un portofel.

Este evident că de când a apărut telefonia mobilă, care a înlesnit fantastic capacitatea oamenilor de comunicare, a apărut o senzație acută că dacă nu vorbești ACUM cu cine te caută sau cine ți-a venit în minte… e tragedie.

De aceea cred că odată cu cartea tehnică a telefonului ar trebui să primim și câteva indicații despre când nu se vorbește la telefonul mobil. Uite, scriu eu primele rânduri:

  • Nu vorbi la telefon când ești la magazin! Nimeni nu are chef să stea după tine și nici să afle că fiicei tale de clasa a XI-a nu i-a mai venit ciclul de două luni.
  • În general, nu vorbi la telefon acolo unde îți este cerut, imperativ, asta! Gen benzinărie, avion, zonă de aparatură medicală etc. Oamenii ăia au motive serioase ca să-ți ceară să ții telefonul închis ori să nu-l folosești. Nimeni nu și-a propus doar să facă pe deșteptul cu tine. N-o face nici tu cu alții!
  • Nu te apuca să vorbești la telefon, chiar dacă ești apelat, atunci când cineva vorbește cu tine. Să faci asta este egal cu a fi întrerupt de cineva ca să spună el ceva ce i se pare mai interesant decât spui tu. Așa cum nu-ți convine ție, nici altuia nu-i place. Comută apelul pe silențios și începe noua convorbire după ce o termini pe actuala!
  • Nu vorbi la telefon atunci când mănânci! E nesănătos (aparatul e plin de bacterii, nu te concentrezi pe procesul de masticație etc) și profund nepoliticos pentru toată lumea. Și pentru cei care sunt la masă cu tine și pentru persoana cu care comunici telefonic. Sunt extrem de rare situațiile în care TREBUIE ACUM să vorbești la telefon. Așa că fă-o mai târziu! Dacă eu nu te-am convins, să știi că și Papa Francisc a spus: “La masă, nu se vorbește la telefon!” 😉
  • Nu mai trebuie să spun că e total aiurea să răspunzi la telefon atunci când te afli în intimitate cu partenerul/partenera ta. Pentru acele momente este indicat chiar să te asiguri că telefonul tău nu va suna, sau, în orice caz, nu va fi auzit.

Ai prins ideea, lasă telefonul să fie un moment la fel de intim ca acela când mergi la baie: toată lumea o face dar nu în public. Fii discret și ai grijă ca modul în care o faci să nu deranjeze!

P. S. Acest articol nu este pentru tine, pentru că tu știi tot ce trebuie și ce nu trebuie să faci, când e bine și când nu… Așadar, te rog să răspândești acest articol astfel încât și cei care încă nu știu, să învețe să o facă. 😉

Comentează tu primul!

Lasă un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.


*