Gânduri

De ce sunt proaste bancurile cu Hitler… Rătăcit în templul deznădejdii

poze Lagar Auschwitz
Am vazut, pe Facebook, un banc care m-a întristat pentru că cineva poate să vorbească atât de relaxat despre cea mai urătă pată pe obrazul umanității contemporane.
– Știi de ce a murit Hitler?
– A făcut infarct când i-a venit factura de la gaz.
🙁

 

Anton Roman, Adamek Ambrosius, Hilde Rose, Erich Rosenbach, Josef Rucika, Anna Rose, Mina Petermann, Paulina Reinhert… Ar trebui să scriu zile în şir numele celor care au sfârşit în cel mai mare lagăr de exterminare nazist, în fapt o adevărată fabrică a morţii, AUSCHWITZ.

Între 1940 şi 1945, naziştii au deportat la Auschwitz aproximativ 1.300.000 de oameni. 1.100.000 dintre aceştia erau evrei, 140.000 -150.000 polonezi, 23.000 ţigani, 15.000 prizonieri ruşi, 25.000 prizonieri din alte grupări etnice.

1.100.000 de oameni au murit în Auschwitz. Au fost omorâţi. Cei mai mulţi gazaţi, alţii bătuţi până la moarte, destui morţi de frig şi epuizare.

Auschwitz este, de fapt, localitatea poloneză Oswiecim, un loc pe care nici GPS-ul de pe maşină nu vrea să-l descopere prea repede.

O zi de sfârşit de februarie m-a dus până în faţa porţilor groazei. Un cer trist, mohorât, un aer umed şi rece. Probabil că aşa l-au văzut şi mulţi dintre prizonierii pe care demenţa unor semeni i-a adus aici.

Arbeit macht frei! Minciuna te întâmpină de la poartă. Oamenii erau aduşi aici nu să muncească. Finalul programat era moartea. Când coborau din trenuri, prizonierii erau triaţi de către soldaţii germani: femeile erau separate de bărbaţi, copiii îşi vedeau ultima dată taţii, având să le urmeze pe mamele lor… în camere de gazare.

Ca să preîntâmpine situaţiile de tulburare a atmosferei prin panică, cei care erau trimişi la gazare erau minţiţi că se duc la duş, pentru dezinfectare. De multe ori, nu se mai făcea nici o triere. Garnitura de tren era trimisă direct la pavilioanele cu camerele de gazare.

Am văzut o grămadă de păr. Păr uman. Aproximativ 1950 de kg. Provine de la femeile omorâte în camerele de gazare. Părul era folosit în industria textilă germană. Haine şi pături pentru soldaţi.
Am intrat într-o cameră de gazare, prima în care prizonierii au fost omorâţi cu Cyclone B, gaz toxic. Pereţii strigau mut durerea la care au fost martori.

Mă simţeam rău, fizic. Nu-mi venea să deschid gura iar atunci când voiam să spun ceva o făceam în şoaptă. Simţeam că sunt într-un templu. Un templu construit din disperare, cu turnuri înalte din deznădeje şi durere. Nu înţeleg nici acum de ce a fost posibil. Homo Sapiens?!

Am văzut un grup de tineri evrei. Plini de viaţă, gălăgioşi, se hlizeau. I-am considerat lipsiţi de respect. Am căutat, apoi, să-i îneţeleg. Erau tineri, aveau visuri, ambiţii, o viaţă întreagă. Credeau că lor nu li se poate întâmpla aşa ceva. Cum au crezut şi cele câteva sute de mii de tineri care au murit la Auschwitz.

Cum credem şi noi: că a fost odată, ca niciodată. “Cei care nu pot învăţa din istorie, sunt condamnaţi să o repete.”


poze Lagar Auschwitz

Facebook Comments

1 Comment

  1. Cookie

    Mi-au dat lacrimile… 🙁 Am impresia ca acel loc merita vizitat in zile mohorate. Oare soarele chiar patrunde acolo?
    Si astazi este o zi mohorata. Dar, aici, ziua de astazi este frumoasa, foarte frumoasa.

Leave a Reply

Theme by Anders Norén